Robert Kubica, la Renault până în 2012

Robert Kubica, la Renault până în 2012

Sursa foto: Prosport

Pilotul polonez Robert Kubica şi-a prelungit contractul cu Renault, care expira la sfârşitul acestui an, până în 2012, a anunţat echipa de Formula 1, informează autosport.com.

Kubica a sosit la Renault în iarnă, după ce anul trecut a concurat pentru BMW-Sauber. După nouă etape, polonezul ocupă locul 6 în clasamentul piloţilor, cu 83 de puncte, în timp ce liderul ierarhiei, Lewis Hamilton de la McLaren-Mercedes, are 127 de puncte.

"A fost o decizie simplă să continui cu o echipă în care mă simt ca acasă. Pentru mine este important să fiu în atmosfera potrivită, cu un bun grup de oameni care acţionează toţi în aceeaşi direcţie", a spus Kubica.

Managerul Renault F1, Eric Boullier, a afirmat că prezenţa lui Kubica în echipă îi va permite acesteia să se lupte pentru titlurile mondiale. "Obiectivul nostru este să ne luptăm pentru titlurile mondiale în următorii doi ani şi pentru asta aveam nevoie de un pilot de calibrul lui Robert: un tip rapid, concentrat şi care nu face greşeli. Evoluţiile sale în prima jumătate a sezonului 2010 au fost fără cusur şi am convingerea că vom realiza lucruri măreţe în viitor", a spus Boullier.

În aceest moment al doilea pilot al echipei este rusul Vitali Petrov, care are contract cu Renault tot până la sfârşitul acestui an, cu posibilitate de prelungire încă două sezoane.

yahoo
twitter
facebook
comenteaza
 
Cuvinte cheie: Robert Kubica renault formula 1
 

daca ti-a placut acest articol, aboneaza-te la RSS

 
 
comenteaza

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Cod captcha invalid!

* - cimpturile marcate cu steluta sunt obligatorii
comentarii 2